Transpirația excesivă – cauze, simptome, remedii
Publicat în: 2015-10-19
Transpirația este răspunsul normal al organismului la căldură, exercițiu fizic sau anumite alimente. Cu toate acestea, există numeroase alte cauze posibile pentru care apare transpirația iar aici putem include frica, abuzul de medicamente, droguri sau alcool, bolile cronice sau acute. Unele boli pot cauza transpirația excesivă sau hiperhidroza. Transpirația excesivă are cauze primare precum stimulii emoționali sau cauze secundare precum infecțiile sau bolile endocrine.
Cauzele transpirației excesive
Organismul uman elimină toxine prin transpirație. Însă, acest proces natural poate deveni o problemă cu efecte nefaste asupra vieții sociale dacă se transformă într-o afecțiune gravă precum hiperhidroza sau transpirația excesivă. Cauzele sunt extrem de variate. Excesul de grăsime, dezechilibrele hormonale, boala anxioasă, depresia, diabetul, bolile de inimă și plămâni, hipertiroidismul, boala Parkinson, sarcina și menopauza toate au ca simptom un exces de transpirație.
Simptomele transpirației excesive
Persoanele care suferă de o astfel de afecțiune pot prezenta unul sau mai multe din următoarele simptome: palmele și tălpile picioarelor sunt mereu umede sau chiar ude, transpirație vizibilă care udă hainele, decolorarea zonelor care transpiră excesiv, mirosul greu al picioarelor, macerarea și mirosul neplăcut al pielii sub acțiunea bacteriilor care fermentează la nivelul axilelor sau picioarelor. Transpirația excesivă își poate avea originea în diverse părți ale corpului precum fruntea, scalpul, gâtul, axilele, palmele, zona genitală, tălpile picioarelor.
Lămâia – remediu simplu și eficient
Lămâia este un remediu tradițional cunoscut și folosit pentru a controla excesul de transpirație pentru că are în compoziție acid citric care elimină bacteriile și lasă în urmă un miros plăcut. Lămâia face însă pielea sensibilă la lumina soarelui și de aceea remediul trebuie aplicat seara. Se taie o lămâie în două. Una din părțile tăiate se aplică la nivelul axilei cu mișcări circulare, storcând ușor zeama pe zona afectată. Zona se poate lăsa astfel peste noapte sau se poate spăla după 20 de minute dacă aveți o piele sensibilă. Procedura se repetă zilnic.
Ceaiul negru
Ceaiul negru conține acid tanic cu proprietăți astringente și antiperspirante care ajută la eliminarea într-o anumită măsură a transpirației excesive. Proprietățile astringente vor ajuta la constricția glandelor sudoripare, împiedicându-le să mai transporte un exces de lichid la suprafața pielii. Punguțele de ceai negru folosite se pot plasa la nivelul axilelor pentru a controla excesul de transpirație. Pentru transpirația excesivă a picioarelor se pregătește o baie fierbinte pentru picioare în care se introduc 2-3 punguțe de ceai negru.
Oțetul de mere
Oțetul de mere este un remediu natural folosit atât pentru tratarea diverselor probleme de sănătate sau de frumusețe cât și pentru eliminarea transpirației excesive. Oțetul are capacitatea de a reechilibra balanța pH-ului în zonele afectate de transpirație dar și de a elimina bacteriile. Se aplică numai oțet diluat la suprafața pielii și se spală imediat dacă apar mâncărimi sau iritații. Se folosește și pentru transpirația picioarelor, diluat în apa de baie.
Recomandarea noastră
Transpiblock este un dispozitiv de tip roll on care vă poate scuti de neplăcerile transpirației excesive cu doar o singură aplicație. Substanța activă, foarte eficientă, se aplică la nivelul pielii și elimină transpirația excesivă pentru 3 până la 5 zile. În tot acest timp nu mai trebuie să folosiți alte antiperspirante și nici să vă mai îngrijorați din cauza excesului de transpirație, a mirosului neplăcut sau a felului în care arată sau se simt palmele, picioarele sau hainele dumneavoastră. Transpiblock este destinat atât bărbaților cât și femeilor care se confruntă cu această problemă greu de suportat și de eliminat. Dacă transpirația excesivă vă face viața un chin folosiți Transpiblock!